Hipioti si Bolsevici la FNT 2009:

Vineri, 6 noimebrie, ora 22.00 – “La Scena”

Sambata, 7 noimebrie, ora 22.00 – “La Scena”

Azi, 18 iunie, la ora 11.00, a avut loc la sediul UNITER conferinţa de presă în cadrul căreia criticul de teatru Cristina Modreanu a anunțat selecţia pentru FNT 2009 !!!

Debut în FNT

1. Concreţii, după Vladimir Sorokin, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul LUNI de la Green Hours
2. Faceţi loc! de Mihaela Michailov, regia David Schwartz; Teatrul LUNI de la Green Hours

3. Hippioţi şi bolşevici de Amiel Gladstone, regia Felix Crainicu; Teatrul Arca, Club La Scena

4. Pool. No water de Mark Ravenhill, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul German de Stat, Timişoara
5. România! Te pup de Bogdan Georgescu, regia David Schwartz; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi

Mai multe detalii: AICI

SalsaJunkie povesteste:

Peripetii hipiotesti pe Dunare in jos… made in Tulcea

Cand Felix m-a rugat sa ajut Hipiotii cu sunetul in spectacolul de la Tulcea, cea mai mare problema posibila era, in mintea mea, sa incurc toate butoanele si butonasele pe care, recunosc, nu le mai vazusem in viata mea asa de multe si marunte. Ce-i drept ma cam vedeam punand tunete in loc de muzica si urlete de copil in loc de ploaie.

Ei bine nu. Asta s-a rezolvat cu niste repetitii inainte. Insa conform zicalei “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”, asa avea sa fie si ziua noastra de sambata.

Simteam pana acum ca exista o gasca intreaga din inima hipiotilor care a fost usor nedreptatita. O gasca plina de viata, de spirit si pofta de iubit.

Da, ma refer la lumea papusilor… la Big John, Noodle, Trish… la Maureen… In fiecare spectacol aparitia lor este rasplatita cu rasete si aplauze. Insa, pana acum, gasca noastra de papusi nu a avut parte de o promovare asa cum ar trebui ea facuta.

A fost nevoie sa vina Ovidiu (himere.ro) si sa ne ajute sa facem dreptate prietenilor nostri care prind viata doar prin sufletele si indemanarea Cristinei si Flaviei. Ne sunt tare dragi toti patru, asa ca vrem sa vi-i prezentam asa cum trebuie…

Big John                      Trish                       Noodle                  Maureen

LOCUINTA MEA DE VARA E LA TARA…

Eu am noroc: cand nu mai suport zgomotul masinilor din Bucuresti, cand narile nu mai pot inhala mirosul de benzina si praf, cand simt ca nu mai fac fata grijilor, am unde sa fug- la bunicii mei, la tara.

Ma intorc de acolo cu mintea limpede, problemele mele ne mai parandu-mi-se atat de “irezolvabile” si avand puterea sa iubesc din nou oamenii si viata.

Acolo, intr-un sat uitat de lume, unde oamenii muncesc din greu si traiesc rau, unde pamantul nu e rodnic si daca nici nu ploua atunci munca de un an este zadarnica, unde batranii se intreaba ce se va intampla cu casa si animalele lor dupa ce ei nu vor mai fi…, acolo, in coltul acela umbrit de indoieli si incertitudini, descopar eu de fiecare data esenta vietii: ca omul trebuie sa fie impacat cu ce are si sa se bucure de tot ce i se intampla, sa stie ca toate vin de la Dumnezeu si se intorc la el.

Anul acesta, cand am fost la bunicii mei de Paste, mi-au dat lacrimile cand am vazut ninsoarea de petale ce acoperea pamantul sub parul nostru batran.

M-am bucurat de tot: m-am jucat cu iedutii, am ras la cum sareau ei de bucurie ca au atins cu nasucul umed un fir de iarba,m-am mirat de purceii care facusera transee prin toata curtea, de puisorii care se inghesuiau pe sticlele de apa calda pe care le punea mami ca sa nu le fie frig noaptea.

Toata natura vorbea cu mine: copacii infloriti, lalelele de felurile culori si mai ales… liliacul meu drag, liliacul meu cu miros dumnezeiesc. Am stat sa citesc sub nucul in care ma urcat cu fratele meu cand eram mici.

A venit bunica mea sa ma intrebe “Ce mai e pe la Bucuresti?” si am stat de vorba cu ea, povestindu-i de grijile si bucuriile mele, descarcandu-mi sufletul in fata acestei fiinte care “toata noaptea se gandeste la mine”.

“E, fata, ma saturai de vorba cu tine”, mi-a spus bunica dupa ce am terminat.

Am plecat de acasa mai odihnita ca niciodata, cand venisem mai incarcata ca niciodata.

Mi-am eliberat toate energiile rele si m-am incarcat cu iubire si pace de la cerul noptii atat de plin de stele!

Satul bunicilor mei se numeste Balta Verde si “e o uscaciune aici la noi… ce nu s-a pomenit”!

by Cristina “Big John” Barna

Publicatia de limba franceza “Regard”

a vazut spectacolul Hipiotilor :

Va dorim un

Paste Fericit si plin de Lumina !

Gasca de Hipioti

…sau iesirea lui din negura boxei si intrarea in povestea noastra … altfel spus, inceputul calatoriei mezeului… la Ferma… prin teatre… pe platforma…

(poze facute in 8 decembrie 2008)

Multumim Costele pentru ajutor

A fost odata… o papusa

Demult, cand constiinta de sine a omului nu era atat de puternica, s-a nascut o papusa. A luat fiinta in mai multe locuri ale lumii dintr-odata: la sud din lut, la vest dinr-o mana de fan, la est din roua si la nord dintr-o stea. Dar de fapt, era aceeasi papusa.

Omul a vazut-o si s-a minunat, crezand ca e un dar de la zei. A luat-o ca pe ceva sacru, tanand-o la loc de cinste. S-a rugat cerului prin ea, a pus-o la usa sa nu ii treaca duhurile rele pragul, a ars-o in foc sa aiba recolta bagata. A facut multe papusi dupa modelul acela. Apoi a inceput sa se joace cu ea. A imbracat-o in carpe, i-a pus pe cap caciula unei ghinde si in picioare frunze uscate; i-a facut ochi din boabe si gura din… te miri ce. Si i-a placut. Papusa a umblat lumea intreaga si fiecare om facea una la fel, punandu-i in plus ce credea el de cuviinta.

Intr-o zi, papusa a ajuns si la un om pe nume… Gepetto. Era un batranel singur care s-a gandit sa-si faca si el o papusa ca aceea, din lemn. Atat de frumoasa a fost papusa facuta de el incat bietul om s-a indragostit de ea, crezand ca-i vie, trimitand-o la scoala si dandu-i haine. Iar bucata de lemn era asa nazdravana incat singurul lui scop era sa prinda viata. Si asa s-a si intamplat, spre bucuria batranului papusar.

Din acea zi, in care Pinocchio a prins viata, toata lumea a crezut ca si papusile lor pot prinde viata. Si au inceput sa se joace cu ele in fel si chip, punandu-le sfori si bete, inventand tot felul de mecanisme.

Inca se mai joaca, saracii, sperand ca intr-o zi papusile vor sari din mana lor si vor prinde viata.

by Cristina “Big John” Barna

de Cristina “Big John” Barna

~ intre Gigi, telefoane si “Crima si pedeapsa” ~

Uite asa pleaca omul de acasa fericit, ca sa dea o tura cu rolele de la Alba Iulia pana la Unirii- e un pic panta si nici nu trebuie sa dai din picioare.

Dar se intalneste la Tribunal cu o maaare de oameni care striga disperati, din toti plamanii “DREPTATE PENTRU GIGI!”.

Nervoasa, imi dau rolele jos din picioare si ma incalt in adidasi. Trec pe langa doua doamne care discuta de asemenea pasional:

“Cum se poate, draga, sa il aduca CU CATUSELE? El, care a facut atata bine, a facut case la oameni!…”

Ajung la Unirii si constat ca atunci cand facusem schimbarea de la roti la… picioare scapasem in iarba cele doua telefoane pe care le aveam. DOUA TELEFOANE!!! (Legatura mea cu lumea si realitatea, toti prietenii mei dragi, care nu vor sti de ce nu ii sun, toate afacerile mele neincheiate, impresarul meu, colegii mei de trupa … Toate duse pea apa sambetei). Sper totusi sa gasesc macar unul din telefoane  pe undeva prin rucsac!

Si cum o bucurie nu vine niciodata singura, ajung la studioul UNESCO, la piesa “Crima si pedeapsa”. Ma gandeam ca oricum sunt fericita, relaxata si pot sa mai ingurgitez ceva tragedie. Draguta piesa! Muzica reusita, intr-adevar. Mi-as memora-o pe telefon… daca as avea.