(Cristina povesteste)  Big Gion iz bec aghein

A venit primavara.

Pe o creanga a unui pomisor isi cantra povestea o pasare. Canta vorbe de duh, invataturi pe care ni le striga, prin ea, stramosii nostri…

Mi se face dor de mama.

“Asa repede”?

Lalelele astea galbene imi inspira un soi de melancolie vindecatoare. Sigur de azi incolo o sa fie mai bine!

“De la ceai”

Imi evaluez viata. Ce mi-o fi venit? Oricum, daca tot mi-am pus atatea intrebari, sa imi si raspund. Hop! Nu imi prea convine. O sa iau atitudine!

“Am un plan!”

O sa imi fac un numar cu marionete si o sa ies pe strazi, sa bucur oamenii. Sa cante si ei cu mine. Vai, ce frumos o sa fie! O sa invat sa cant la chitara. O sa merg la munte si la mare. O sa dansez mai mult si o sa citesc!

“Da, e mai profesional asa!”

Aaa, si o fac mai mult sport! O sa ma plimb cu rolele si o sa ascult muzica. Si o invat multe poezii. Am nevoie de poezie! Si de cantec. Multe vorbe! Cat mai multe!

“Te iubesc!”

“Tu te simti vreodata singur?”

“Uhuuuuuuuuu!”

“Si ma uitam la toate artificiile alea…”

“Opresc ploaia!”

“De ce nu putem invata?”

“Si tuturor ne pare atat de rau pentru asta!”

O sa merg la teatru! La toate piesele de teatru. Sa vad tot! Sa imi salut colegii si sa ii aplaud. Si o sa fac un protest impotriva celor care taie copacii! Sa va fie rusine, mai magarilor!

“Sa va fut!”

Uite ce tarziu s-a facut! Iar am vorbit fara noima.

“Normal, ca de-asta am venit aici”.

Si uite ca tot Ela ma salveaza si de data asta:

“Taci!”