De atunci, capatind, reprezentatie dupa reprezentatie, forma spatiilor in care a fost spusa,traind si respirind impreuna cu publicul fara de care  nu ar exista, incercind sa rezoneze din plin cu cei care o asculta si o privesc…

Povestea lor e in continua schimbare si totusi mereu aceeasi. ….

Hei “Green Tree- Allan “!  A trecut un an. Ce faci ?!…..  “ Jos GuVernuuul, Jos SiStEmuuul,PaCee, FLOri si Iubiree Libera… e MaGic”  …Ce faci?!… ……”invat sa Traiesc si sa-mi Asum responsabilitati,… Mi-am luat o SlujBa,… muNcesc zi de zi,…uneOri si nopTile, Construiesc un viiTor Mai BuN, …Northshore…PlaNuri.

Heeei…Ce Faci ?!… …, …“Wake Up”,……

Pe 25 Februarie 2010, ora 20.00  in “La Scena”, povestea incepe din nou

Va asteptam,

Mihai Cuciumeanu

oameni care nu arata ca muncesc pentru tine si care stiu ca daca nu intelegi inseamna ca nu esti pregatit si nu strica frumusetea de a deveni pregatit.

fata de care esti dator si in acelasi timp nu….

poate ca nu o sa intelegeti, dar e atat de important pentru mine sa scriu asta, incat nu tin sa fie pe intelesul tuturor.

imi cer scuze si sper ca la un moment dat cand veti sti asta, sa va aduceti aminte.

Lari

Aseara, inainte de spectacol, mi-am golit mintea si sufletul de mine.

Am zis: “Sunt un recipient pentru ea. Pentru Star.” Si-am asteptat. Dar glasul meu a sunat stins. Cantecul nu se voia cantat. Zambetele si lacrimile nu erau decat amintiri ofilite ale celei care nu se arata, ale frumoasei mele Star.

Ea nu a venit. Dar mi-a oferit, prin lipsa ei, macar un moment de sinceritate totala.

“N-am crezut vreodata ca poti sa fii atat de singur..”  am spus eu cu vorbele ei si cu sufletul meu, atat de golit de mine, incat ecoul se mai aude si acum…atat de singur…atat de singur…

Aseara, o prietena regasita miraculos, desi ne despart mari, tari si oceane ( acum locuieste in Canda), a venit sa vada spectacolul. Si cat mi-am dorit sa o cunoasca pe Star…

Aseara, in sala a fost Maria Raducanu, de vocea careia sunt iremediabil indragostita. Si cat mi-as fi dorit s-o auda pe Star ademenindu-si cu glas fermecat de sirena iubirile spre moarte.

Aseara, Iulian a venit pentru a doua oara sa ne vada si sa ne fotografieze. De data asta cu sufletul. Si mi-a adus primele cadouri de Craciun: cateva poze cu Star… de la spectacolul trecut.

Aseara Horia si Cristi si-au dirijat impecabil orchestra de sunete si lumini.

Inainte sa plec, mi-am sprijinit o clipa sufletul ,obosit de atata nimic , pe un vechi pian dezacordat si nu am plans… Si-am incercat sa ne iert pe amandoua.

Posted in StaR Tagged: Blog, bolsevici, ela ionescu, felix crainicu, hipioti, hipioti si bolsevici, hipp, hippie, hippies, iubire, lari giorgescu, Maria Raducanu, mihai cuciumeanu, plans ]]> http://hipiotisibolsevici.wordpress.com/2009/12/17/si-nu-am-plans/feed/ 2 Guru Hipiotu' StAr in viZiunEa Lui AnDrEi http://hipiotisibolsevici.wordpress.com/2009/12/04/dor-de-vraja/ http://hipiotisibolsevici.wordpress.com/2009/12/04/dor-de-vraja/#comments Fri, 04 Dec 2009 13:50:07 +0000 Flavia Crainicu http://hipiotisibolsevici.wordpress.com/?p=1890 ]]> Mereu dupa o pauza lunga te intorci la lucru cu emotie: poate ai pierdut legatura cu obiectul creatiei tale si nu o s-o mai gasesti, poate… s-a risipit vraja.

Stagiunea 2009-2010 am inceput-o cu un spectacol la Targoviste. Pe drumul inapoi la Bucuresti, inghesuiti cu totii intr-un Volvo vechi, cu tot decorul dupa noi, am cantat!

Rasuna parca totul in jurul nostru, natura, noaptea parca vibrau la entuziasmul nebun pe care il aveam, bucuria ca suntem din nou impreuna, ca ne intalnim din nou cu spectatorii. O secunda m-am simtit departe, in trecut, ca un actor buclucas intr-o caruta plina cu decoruri si costume, cu prieteni-colegi. Intreaga mea fiinta a respirat magia acelei seri.

Al doilea semn ca hipiotii nu au pierdut magia a fost in seara de 21 octombrie.

Spre sfarsitul spectacolului, cand Star ii da inapoi inelul lui Allan, am vazut din spate, proiectate pe panza alba, umbrele lor. Erau pe aceeasi linie, profilul lui Star fiind mai jos, in dreptul plexului fostului iubit.

Tot monologul acela a fost spus in aceasta simetrie perfecta, fiecare uitandu-se nu unul la celalalt, cum se intampla de fapt pe scena- cele doua surse de lumina ii proiectau pe panza disparat: priveau in directii opuse. Cand Star i-a intins inelul i l-a dar undeva in departare, iar Allan l-a primit… de undeva din departare. Apoi s-au risipit.

Priveam la aceasta secventa minunata, stiind care este adevarata arhitectura a scenei, si mi s-a parut ca toata esenta spectacolului a stat in acele 2 minute pe care le crease … hazardul sau, poate, … magia piesei. Magia regasita, puternica, impresionanta!

Hipiotii au revenit. Oferim din nou, cu fiecare spectacol, un strop de magie, o farama de iubire si un gram de nebunie.

Veniti cu noi sa oprim ploaia, veniti…

sub umbrela noastra galbena!

Cristina “Big John” Barna

Hipioti si Bolsevici la FNT 2009:

Vineri, 6 noimebrie, ora 22.00 – “La Scena”

Sambata, 7 noimebrie, ora 22.00 – “La Scena”

Azi, 18 iunie, la ora 11.00, a avut loc la sediul UNITER conferinţa de presă în cadrul căreia criticul de teatru Cristina Modreanu a anunțat selecţia pentru FNT 2009 !!!

Debut în FNT

1. Concreţii, după Vladimir Sorokin, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul LUNI de la Green Hours
2. Faceţi loc! de Mihaela Michailov, regia David Schwartz; Teatrul LUNI de la Green Hours

3. Hippioţi şi bolşevici de Amiel Gladstone, regia Felix Crainicu; Teatrul Arca, Club La Scena

4. Pool. No water de Mark Ravenhill, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul German de Stat, Timişoara
5. România! Te pup de Bogdan Georgescu, regia David Schwartz; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi

Mai multe detalii: AICI

Peripetii hipiotesti pe Dunare in jos… made in Tulcea

Cand Felix m-a rugat sa ajut Hipiotii cu sunetul in spectacolul de la Tulcea, cea mai mare problema posibila era, in mintea mea, sa incurc toate butoanele si butonasele pe care, recunosc, nu le mai vazusem in viata mea asa de multe si marunte. Ce-i drept ma cam vedeam punand tunete in loc de muzica si urlete de copil in loc de ploaie.

Ei bine nu. Asta s-a rezolvat cu niste repetitii inainte. Insa conform zicalei “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”, asa avea sa fie si ziua noastra de sambata.

Dimineata la 9, plecarea in convoiul regulamentar, 2 masini, 7 oameni, cu catel, purcel, decoruri, recuzita, Mezeu remorcat si toate cele.

La 12 jumatate, furati de peisaj, serpentine, soare de-o sulita pe cer si muzica din boxe, deja ne imaginam aruncandu-ne in Dunare la o baie ad-hoc. Prima masina, nefiind restrictionata de viteza, ajunsese deja in Tulcea, iar noi mai aveam 40 de kilometri, cand telefonul a sunat cu vestea “Am ajuns la teatru. Teatrul e inchis, iar la casa de bilete peste afisul nostru e anunt cu “Piesa Hipioti si Bolsevici programata pentru 9 mai nu se mai joaca”. Initial am crezut ca rad de noi. Insa cateva minute si cateva telefoane mai tarziu, am inteles ca nu era nici pe departe o gluma: oamenii venisera sa joace in singurul teatru din Tulcea (apropos o mandrete de teatru, cred ca cel mai nou si frumos in care am vazut jucandu-se piesa pana acum), iar Tulcea habar n-avea de asta.

13:30 regrupare si plan de bataie la o ciorba pe terasa din fata teatrului. Telefoanele ne-au scos din incurcatura pana la urma, teatrul deschis, anuntul cu “nu se mai joaca” scos, echipa tehnica la datorie. Misterul sincopei in comunicare Tulcea-Bucuresti-Tulcea din zilele precedente nu fusese inca elucidat, insa acum aveam un teatru. Si totusi, Tulcea inca n-avea habar de asta. Daca nu stiati ca flyerele se pot taia in regim de urgenta si pe masa la terasa… aflati acum. Iar in loc de baie ad-hoc am facut strategie ad-hoc: 4 oameni la impartit flyere prin oras, 3 oameni la montat decoruri. Pe afisele lipite in urma cu cateva zile nu ne puteam baza, majoritatea fusesera scoase din cauza apropiatelor algeri europarlamentare.

14:15 - luat Tulcea la picior, faleza, parcuri, artere principale si nu numai, actor, actrita, papusar, sunetist (recte, je). 250 de flyere au disparut intr-o ora. Am intalnit chiar oameni care ne-au spus “stiam de piesa voastra, chiar voiam sa venim, apoi am vazut anuntul cu “nu se mai joaca”.

15:15 – regrupare in teatru pentru repetitia generala, cu decoruri, sunet, lumini, actori. Cand am vazut sala am avut o strangere de inima. Cele 250 de flyere pareau o joaca de copil, si totusi au zis… hai s-o facem. Pentru ca tacamul sa fie complet, repetitia (stiati ca la nevoie actorul poate deveni si regizor tehnic?) s-a terminat cu doar 40 min inainte de ora inceperii piesei.

19:20 – se deschid usile pentru public. Nu stiu daca datorita flyerelor, telefoanelor, mailurilor, SMS-urilor si intaririlor venite de la Bucuresti, sau pur si simplu pentru ca Dunarea ne-a iubit in ziua aia, dar oamenii au venit. Multi.Nu i-am numarat, dar de sus din cabina de sunet am vazut mai multe locuri ocupate decat libere (sper sa nu exagerez ca intr-o poveste pescareasca:)).

19:30 – incepem. N-o sa zic cum am stat 80 de minute cu degetele incordate pe pupitrul de sunet, si nici cum, la sfarsit, mi-au dat lacrimile ca s-a terminat cu bine (stiu, tocmai am zis ). O sa zic doar ca ei trei, pe scena, si-au adunat toata energia ramasa dupa ziua care fusese cum fusese, ca au pus-o in cuvinte, in gesturi, in emotii, si ca au avut una din cele mai bune reprezentatii ever, facand parca in ciuda Providentei care si-a ras de noi. Apoi… public in picioare, aplauze, zambete… si liniste.

Restul… sunt detalii. Décor strans in graba, masa pe fuga, iar la 23:00 imbarcarea inapoi spre Bucuresti. La 3:00 ancoram “nava amiral” la “resedinta din Berthelot”. Si pentru ca nu era suficient, in drum spre a mea casa m-a oprit politia. Filtru. Dar asta e deja alta poveste.

Morala? Nu exista. A, da: “Pace, flori, si iubire libera” sa fie, ca in rest… ne descurcam noi. Ca de-aia-s Hipiotii hipioti.

Da, ma refer la lumea papusilor… la Big John, Noodle, Trish… la Maureen… In fiecare spectacol aparitia lor este rasplatita cu rasete si aplauze. Insa, pana acum, gasca noastra de papusi nu a avut parte de o promovare asa cum ar trebui ea facuta.

A fost nevoie sa vina Ovidiu (himere.ro) si sa ne ajute sa facem dreptate prietenilor nostri care prind viata doar prin sufletele si indemanarea Cristinei si Flaviei. Ne sunt tare dragi toti patru, asa ca vrem sa vi-i prezentam asa cum trebuie…

Big John                      Trish                       Noodle                  Maureen

Eu am noroc: cand nu mai suport zgomotul masinilor din Bucuresti, cand narile nu mai pot inhala mirosul de benzina si praf, cand simt ca nu mai fac fata grijilor, am unde sa fug- la bunicii mei, la tara.

Ma intorc de acolo cu mintea limpede, problemele mele ne mai parandu-mi-se atat de “irezolvabile” si avand puterea sa iubesc din nou oamenii si viata.

Acolo, intr-un sat uitat de lume, unde oamenii muncesc din greu si traiesc rau, unde pamantul nu e rodnic si daca nici nu ploua atunci munca de un an este zadarnica, unde batranii se intreaba ce se va intampla cu casa si animalele lor dupa ce ei nu vor mai fi…, acolo, in coltul acela umbrit de indoieli si incertitudini, descopar eu de fiecare data esenta vietii: ca omul trebuie sa fie impacat cu ce are si sa se bucure de tot ce i se intampla, sa stie ca toate vin de la Dumnezeu si se intorc la el.

Anul acesta, cand am fost la bunicii mei de Paste, mi-au dat lacrimile cand am vazut ninsoarea de petale ce acoperea pamantul sub parul nostru batran.

M-am bucurat de tot: m-am jucat cu iedutii, am ras la cum sareau ei de bucurie ca au atins cu nasucul umed un fir de iarba,m-am mirat de purceii care facusera transee prin toata curtea, de puisorii care se inghesuiau pe sticlele de apa calda pe care le punea mami ca sa nu le fie frig noaptea.

Toata natura vorbea cu mine: copacii infloriti, lalelele de felurile culori si mai ales… liliacul meu drag, liliacul meu cu miros dumnezeiesc. Am stat sa citesc sub nucul in care ma urcat cu fratele meu cand eram mici.

A venit bunica mea sa ma intrebe “Ce mai e pe la Bucuresti?” si am stat de vorba cu ea, povestindu-i de grijile si bucuriile mele, descarcandu-mi sufletul in fata acestei fiinte care “toata noaptea se gandeste la mine”.

“E, fata, ma saturai de vorba cu tine”, mi-a spus bunica dupa ce am terminat.

Am plecat de acasa mai odihnita ca niciodata, cand venisem mai incarcata ca niciodata.

Mi-am eliberat toate energiile rele si m-am incarcat cu iubire si pace de la cerul noptii atat de plin de stele!

Satul bunicilor mei se numeste Balta Verde si “e o uscaciune aici la noi… ce nu s-a pomenit”!

by Cristina “Big John” Barna

Publicatia de limba franceza “Regard”

a vazut spectacolul Hipiotilor :