Hipioţi şi bolşevici
de Amiel GLADSTONE
Un triunghi amoros în plină epocă hippie.
O comedie tristă despre opţiuni, iubire şi libertate.
O piesă despre responsabilitate şi asumare.
Începutul anilor 70, Vancouver, Canada.
Star (26 ani) caută să afle care este drumul vieţii ei.
Alături de Jeff (19 ani), dezertorul american care o iubeşte? Alături de Allan (32 ani), fostul militant hippie ajuns vânzător de asigurări pe care ea îl iubeşte?
Al cui este copilul care urmează să se nască? Se va naşte copilul? Să aleagă poezia sufletului sau siguranţa zilei de mâine?
Întrebările nasc opţiuni,
opţiunile nasc alegeri…
„Hipioţi şi bolşevici” este o comedie tristă, în care fiecare dintre noi se regăseşte.
Fie că este vorba de conflictul dintre generaţii („te transformi în taică-tu!“), de protestul absurd împotriva sistemelor guvernatoare („nu suntem sclavii nici unui sistem“) sau, pur şi simplu, de iubirea sinceră pe care cu toţii am cunoscut-o măcar o dată în viaţă („te-am iubit pur, limpede, fără ezitare“) – trăirile celor trei personaje există în fiecare martor al acestei poveşti.
Dacă pe parcursul piesei spectatorii se vor amuza datorită situaţiilor, bine susţinute de un text scris inteligent şi cu umor, la sfârsit vor rămâne în suflet cu o stare de melancolie benefică, în care vor înţelege că Star, Allan şi Jeff au făcut exact alegerile perfecte pentru ei în acel moment al vieţii.
Un puşti neexperimentat este sedus de o fermecatoare hippie, paşaportul către moarte (ordinul de recrutare) arde ritualic, o cerere in căsătorie este încurcată de un intrus în chiloţi, un simplu ceai devine pretext metafizic…
O motocicletă alergând spre libertate, un hippie convins încercând să vândă asigurări.
Iată doar câteva din situaţiile prin care ne poartă povestea.
Star are nevoie de inţelegere, de răbdare şi de „un pic de magie“.
În timp ce Jeff îi oferă candoarea adolescentină, Allan vine cu maturitatea. Star, insă, refuză „planurile, inelele, banii şi costumele“ şi alege să rămână sub mica ei umbrelă galbenă, amintire a copilăriei îndepărtate. După ce întreaga viaţă ploaia a urmărit-o zi de zi, în finalul piesei, în sfârşit, răsare soarele.
„Hipioţi şi bolşevici” spune povestea a trei tineri la fel ca noi,
care nu ştiu ce să aleagă !
Distribuţie
Star - Ela IONESCU
Jeff - Lari GIORGESCU
Allan - Mihai CUCIUMEANU
Regie
Felix CRAINICU
Asistent regie: Flavia GIURGIU
Păpuşi: Cristina BARNA
Lumini: Andrei SULUGIUC
Sunet: Horia POPESCU
Fotografie:
Ovidiu TUDOR
Claudiu BERECHET
Adi BULBOACA
- Durata piesei - 80 minute
- Prima reprezentaţie cu public –
Bucuresti, 17 ianuarie 2009, in prezenţa autorului
„Your production is just right – funny, sexy, wild and true.”
(„Spectacolul tău este aşa cum trebuie – amuzant, sexy, sălbatic şi adevărat”)
„I love Mihai, Ela and Lari in the roles”
(„Îmi plac Mihai, Ela şi Lari în roluri”)
Amiel Gladstone (Canada) – Bucureşti, ianuarie 2009
” Spectacolul cu piesa Hipioti si bolsevici scrisa de dramaturgul canadian Amiel Gladstone este pur si simplu ceea ce se cheama “un debut stralucit” “
Cristina Modreanu (Ziarul Gandul, 06.02.2009)





[...] Mai multe detalii pe: site-ul oficial hipioti si bolsevici [...]
De: Hipioti si bolsevici : hipmag pe 21/10/2009
la 10:54