Începem cursurile

Iata ca “Hipiotii si bolsevicii” au implinit un an de cind s-au intilnit pentru prima oara cu oamenii, in “La Scena”.

De atunci, capatind, reprezentatie dupa reprezentatie, forma spatiilor in care a fost spusa,traind si respirind impreuna cu publicul fara de care  nu ar exista, incercind sa rezoneze din plin cu cei care o asculta si o privesc…

Povestea lor e in continua schimbare si totusi mereu aceeasi. ….

Hei “Green Tree- Allan “!  A trecut un an. Ce faci ?!…..  “ Jos GuVernuuul, Jos SiStEmuuul,PaCee, FLOri si Iubiree Libera… e MaGic”  …Ce faci?!… ……”invat sa Traiesc si sa-mi Asum responsabilitati,… Mi-am luat o SlujBa,… muNcesc zi de zi,…uneOri si nopTile, Construiesc un viiTor Mai BuN, …Northshore…PlaNuri.

Heeei…Ce Faci ?!… …, …“Wake Up”,……

Pe 25 Februarie 2010, ora 20.00  in “La Scena”, povestea incepe din nou

Va asteptam,

Mihai Cuciumeanu

mi-e dor de oameni buni, cu umor si care spun lucruri cu adevarat importante ca si cand nu ar fii importante, le vorbesc in asa fel incat te lasa sa optezi tu daca ceea ce spun iti ajuta la ceva sau nu, daca iti trebuie sau nu, sa iti dai seama sau nu.

oameni care nu arata ca muncesc pentru tine si care stiu ca daca nu intelegi inseamna ca nu esti pregatit si nu strica frumusetea de a deveni pregatit.

fata de care esti dator si in acelasi timp nu….

poate ca nu o sa intelegeti, dar e atat de important pentru mine sa scriu asta, incat nu tin sa fie pe intelesul tuturor.

imi cer scuze si sper ca la un moment dat cand veti sti asta, sa va aduceti aminte.

Lari

de Ela Ionescu

Aseara, inainte de spectacol, mi-am golit mintea si sufletul de mine.

Am zis: „Sunt un recipient pentru ea. Pentru Star.” Si-am asteptat. Dar glasul meu a sunat stins. Cantecul nu se voia cantat. Zambetele si lacrimile nu erau decat amintiri ofilite ale celei care nu se arata, ale frumoasei mele Star.

Ea nu a venit. Dar mi-a oferit, prin lipsa ei, macar un moment de sinceritate totala.

„N-am crezut vreodata ca poti sa fii atat de singur..”  am spus eu cu vorbele ei si cu sufletul meu, atat de golit de mine, incat ecoul se mai aude si acum…atat de singur…atat de singur…

Mereu dupa o pauza lunga te intorci la lucru cu emotie: poate ai pierdut legatura cu obiectul creatiei tale si nu o s-o mai gasesti, poate… s-a risipit vraja.

Stagiunea 2009-2010 am inceput-o cu un spectacol la Targoviste. Pe drumul inapoi la Bucuresti, inghesuiti cu totii intr-un Volvo vechi, cu tot decorul dupa noi, am cantat!

Hipioti si Bolsevici la FNT 2009:

Vineri, 6 noimebrie, ora 22.00 – „La Scena”

Sambata, 7 noimebrie, ora 22.00 – „La Scena”

Azi, 18 iunie, la ora 11.00, a avut loc la sediul UNITER conferinţa de presă în cadrul căreia criticul de teatru Cristina Modreanu a anunțat selecţia pentru FNT 2009 !!!

Debut în FNT

1. Concreţii, după Vladimir Sorokin, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul LUNI de la Green Hours
2. Faceţi loc! de Mihaela Michailov, regia David Schwartz; Teatrul LUNI de la Green Hours

3. Hippioţi şi bolşevici de Amiel Gladstone, regia Felix Crainicu; Teatrul Arca, Club La Scena

4. Pool. No water de Mark Ravenhill, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul German de Stat, Timişoara
5. România! Te pup de Bogdan Georgescu, regia David Schwartz; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi

Mai multe detalii: AICI

SalsaJunkie povesteste:

Peripetii hipiotesti pe Dunare in jos… made in Tulcea

Cand Felix m-a rugat sa ajut Hipiotii cu sunetul in spectacolul de la Tulcea, cea mai mare problema posibila era, in mintea mea, sa incurc toate butoanele si butonasele pe care, recunosc, nu le mai vazusem in viata mea asa de multe si marunte. Ce-i drept ma cam vedeam punand tunete in loc de muzica si urlete de copil in loc de ploaie.

Ei bine nu. Asta s-a rezolvat cu niste repetitii inainte. Insa conform zicalei “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”, asa avea sa fie si ziua noastra de sambata.

Simteam pana acum ca exista o gasca intreaga din inima hipiotilor care a fost usor nedreptatita. O gasca plina de viata, de spirit si pofta de iubit.

Da, ma refer la lumea papusilor… la Big John, Noodle, Trish… la Maureen… In fiecare spectacol aparitia lor este rasplatita cu rasete si aplauze. Insa, pana acum, gasca noastra de papusi nu a avut parte de o promovare asa cum ar trebui ea facuta.

A fost nevoie sa vina Ovidiu (himere.ro) si sa ne ajute sa facem dreptate prietenilor nostri care prind viata doar prin sufletele si indemanarea Cristinei si Flaviei. Ne sunt tare dragi toti patru, asa ca vrem sa vi-i prezentam asa cum trebuie…

Big John                      Trish                       Noodle                  Maureen

LOCUINTA MEA DE VARA E LA TARA…

Eu am noroc: cand nu mai suport zgomotul masinilor din Bucuresti, cand narile nu mai pot inhala mirosul de benzina si praf, cand simt ca nu mai fac fata grijilor, am unde sa fug- la bunicii mei, la tara.

Ma intorc de acolo cu mintea limpede, problemele mele ne mai parandu-mi-se atat de “irezolvabile” si avand puterea sa iubesc din nou oamenii si viata.

Acolo, intr-un sat uitat de lume, unde oamenii muncesc din greu si traiesc rau, unde pamantul nu e rodnic si daca nici nu ploua atunci munca de un an este zadarnica, unde batranii se intreaba ce se va intampla cu casa si animalele lor dupa ce ei nu vor mai fi…, acolo, in coltul acela umbrit de indoieli si incertitudini, descopar eu de fiecare data esenta vietii: ca omul trebuie sa fie impacat cu ce are si sa se bucure de tot ce i se intampla, sa stie ca toate vin de la Dumnezeu si se intorc la el.

Anul acesta, cand am fost la bunicii mei de Paste, mi-au dat lacrimile cand am vazut ninsoarea de petale ce acoperea pamantul sub parul nostru batran.

M-am bucurat de tot: m-am jucat cu iedutii, am ras la cum sareau ei de bucurie ca au atins cu nasucul umed un fir de iarba,m-am mirat de purceii care facusera transee prin toata curtea, de puisorii care se inghesuiau pe sticlele de apa calda pe care le punea mami ca sa nu le fie frig noaptea.

Toata natura vorbea cu mine: copacii infloriti, lalelele de felurile culori si mai ales… liliacul meu drag, liliacul meu cu miros dumnezeiesc. Am stat sa citesc sub nucul in care ma urcat cu fratele meu cand eram mici.

A venit bunica mea sa ma intrebe “Ce mai e pe la Bucuresti?” si am stat de vorba cu ea, povestindu-i de grijile si bucuriile mele, descarcandu-mi sufletul in fata acestei fiinte care “toata noaptea se gandeste la mine”.

“E, fata, ma saturai de vorba cu tine”, mi-a spus bunica dupa ce am terminat.

Am plecat de acasa mai odihnita ca niciodata, cand venisem mai incarcata ca niciodata.

Mi-am eliberat toate energiile rele si m-am incarcat cu iubire si pace de la cerul noptii atat de plin de stele!

Satul bunicilor mei se numeste Balta Verde si “e o uscaciune aici la noi… ce nu s-a pomenit”!

by Cristina „Big John” Barna