Despre adaptarea la situatii de criza

SalsaJunkie povesteste:

Peripetii hipiotesti pe Dunare in jos… made in Tulcea

Cand Felix m-a rugat sa ajut Hipiotii cu sunetul in spectacolul de la Tulcea, cea mai mare problema posibila era, in mintea mea, sa incurc toate butoanele si butonasele pe care, recunosc, nu le mai vazusem in viata mea asa de multe si marunte. Ce-i drept ma cam vedeam punand tunete in loc de muzica si urlete de copil in loc de ploaie.

Ei bine nu. Asta s-a rezolvat cu niste repetitii inainte. Insa conform zicalei “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”, asa avea sa fie si ziua noastra de sambata.

Dimineata la 9, plecarea in convoiul regulamentar, 2 masini, 7 oameni, cu catel, purcel, decoruri, recuzita, Mezeu remorcat si toate cele.

La 12 jumatate, furati de peisaj, serpentine, soare de-o sulita pe cer si muzica din boxe, deja ne imaginam aruncandu-ne in Dunare la o baie ad-hoc. Prima masina, nefiind restrictionata de viteza, ajunsese deja in Tulcea, iar noi mai aveam 40 de kilometri, cand telefonul a sunat cu vestea “Am ajuns la teatru. Teatrul e inchis, iar la casa de bilete peste afisul nostru e anunt cu “Piesa Hipioti si Bolsevici programata pentru 9 mai nu se mai joaca”. Initial am crezut ca rad de noi. Insa cateva minute si cateva telefoane mai tarziu, am inteles ca nu era nici pe departe o gluma: oamenii venisera sa joace in singurul teatru din Tulcea (apropos o mandrete de teatru, cred ca cel mai nou si frumos in care am vazut jucandu-se piesa pana acum), iar Tulcea habar n-avea de asta.

13:30 regrupare si plan de bataie la o ciorba pe terasa din fata teatrului. Telefoanele ne-au scos din incurcatura pana la urma, teatrul deschis, anuntul cu “nu se mai joaca” scos, echipa tehnica la datorie. Misterul sincopei in comunicare Tulcea-Bucuresti-Tulcea din zilele precedente nu fusese inca elucidat, insa acum aveam un teatru. Si totusi, Tulcea inca n-avea habar de asta. Daca nu stiati ca flyerele se pot taia in regim de urgenta si pe masa la terasa… aflati acum. Iar in loc de baie ad-hoc am facut strategie ad-hoc: 4 oameni la impartit flyere prin oras, 3 oameni la montat decoruri. Pe afisele lipite in urma cu cateva zile nu ne puteam baza, majoritatea fusesera scoase din cauza apropiatelor algeri europarlamentare.

14:15 – luat Tulcea la picior, faleza, parcuri, artere principale si nu numai, actor, actrita, papusar, sunetist (recte, je). 250 de flyere au disparut intr-o ora. Am intalnit chiar oameni care ne-au spus “stiam de piesa voastra, chiar voiam sa venim, apoi am vazut anuntul cu “nu se mai joaca”.

15:15 – regrupare in teatru pentru repetitia generala, cu decoruri, sunet, lumini, actori. Cand am vazut sala am avut o strangere de inima. Cele 250 de flyere pareau o joaca de copil, si totusi au zis… hai s-o facem. Pentru ca tacamul sa fie complet, repetitia (stiati ca la nevoie actorul poate deveni si regizor tehnic?) s-a terminat cu doar 40 min inainte de ora inceperii piesei.

19:20 – se deschid usile pentru public. Nu stiu daca datorita flyerelor, telefoanelor, mailurilor, SMS-urilor si intaririlor venite de la Bucuresti, sau pur si simplu pentru ca Dunarea ne-a iubit in ziua aia, dar oamenii au venit. Multi.Nu i-am numarat, dar de sus din cabina de sunet am vazut mai multe locuri ocupate decat libere (sper sa nu exagerez ca intr-o poveste pescareasca:)).

19:30 – incepem. N-o sa zic cum am stat 80 de minute cu degetele incordate pe pupitrul de sunet, si nici cum, la sfarsit, mi-au dat lacrimile ca s-a terminat cu bine (stiu, tocmai am zis :)). O sa zic doar ca ei trei, pe scena, si-au adunat toata energia ramasa dupa ziua care fusese cum fusese, ca au pus-o in cuvinte, in gesturi, in emotii, si ca au avut una din cele mai bune reprezentatii ever, facand parca in ciuda Providentei care si-a ras de noi. Apoi… public in picioare, aplauze, zambete… si liniste.

Restul… sunt detalii. Décor strans in graba, masa pe fuga, iar la 23:00 imbarcarea inapoi spre Bucuresti. La 3:00 ancoram “nava amiral” la “resedinta din Berthelot”. Si pentru ca nu era suficient, in drum spre a mea casa m-a oprit politia. Filtru. Dar asta e deja alta poveste.

Morala? Nu exista. A, da: “Pace, flori, si iubire libera” sa fie, ca in rest… ne descurcam noi. Ca de-aia-s Hipiotii hipioti.